Linia între furt și omagiu este foarte fină, iar exemplul pe care vi-l prezint eu aici este unul dintre acele cazuri rare de omagiu adus cu finețe de către un artist unui alt artist. Avem una bucată Massive Attack, de la care nici nu ne-am putea aștepta la altceva decât la finețe în alegerea videoclipurilor (vezi colaborările cu Jonathan Glazer de exemplu). E genul de intelectualism care nu se mângâie pe sine plin de superioritate, ci îi mângâie pe alții prin trimiteri care mai de care mai incitante.
Videoclipul ne-o prezintă pe Rosamund Pike posedată. Da, da, aceeași Rosamund Pike la care au strâns toți din dinți de nervi la Gone Girl. Eu am făcut cunoștință cu ea prima dată în Barney's Version, una dintre plăcerile mele vinovate sau mai degrabă zis plăceri și atât. Dânsa ne face trimitere aici la un film suuuper disturbing. Cel puțin așa a fost pentru mine. E din seria aia de filme care te îngrozesc și îți pătrund până în străfundul sufletului ca să instaleze urâțenia și groaza. E clar un sentiment neplăcut, dar merită experimentat. Efectul ține vreo 3 zile. Mă refer la Possession, filmul lui Andrzej Zulawski, care la vremea lui a șocat publicul în aceeași măsură în care o face și astăzi cu cei care dau de el din întâmplare, cum am făcut eu. Pike din Gone Girl este aici Isabelle Adjani din Possession, care ne oferă o variantă mult mai agresivă a unei posedări și ne amețește și ne strânge în spate.
Ce mi-a plăcut foarte tare la videoclip este abordarea contemporană și metaforică aș zice, a unei posedări clasice. Mi-a plăcut utilizarea unor mijloace noi de expresie și adaptarea la un public mai modern, în care tehnologia futuristă și cadrul realist, frust, al unui pasaj, se îmbină convingător. Ca să vă convingeți singuri de asemănările omagiale las aici ambele „posedări”.
P.s. Melodia e de asemenea gâdilici pentru urechi rafinate.
Videoclipul ne-o prezintă pe Rosamund Pike posedată. Da, da, aceeași Rosamund Pike la care au strâns toți din dinți de nervi la Gone Girl. Eu am făcut cunoștință cu ea prima dată în Barney's Version, una dintre plăcerile mele vinovate sau mai degrabă zis plăceri și atât. Dânsa ne face trimitere aici la un film suuuper disturbing. Cel puțin așa a fost pentru mine. E din seria aia de filme care te îngrozesc și îți pătrund până în străfundul sufletului ca să instaleze urâțenia și groaza. E clar un sentiment neplăcut, dar merită experimentat. Efectul ține vreo 3 zile. Mă refer la Possession, filmul lui Andrzej Zulawski, care la vremea lui a șocat publicul în aceeași măsură în care o face și astăzi cu cei care dau de el din întâmplare, cum am făcut eu. Pike din Gone Girl este aici Isabelle Adjani din Possession, care ne oferă o variantă mult mai agresivă a unei posedări și ne amețește și ne strânge în spate.
Ce mi-a plăcut foarte tare la videoclip este abordarea contemporană și metaforică aș zice, a unei posedări clasice. Mi-a plăcut utilizarea unor mijloace noi de expresie și adaptarea la un public mai modern, în care tehnologia futuristă și cadrul realist, frust, al unui pasaj, se îmbină convingător. Ca să vă convingeți singuri de asemănările omagiale las aici ambele „posedări”.
P.s. Melodia e de asemenea gâdilici pentru urechi rafinate.
