Archive for 2011

Soudaine la vide (r. Gaspar Noe, 2009)

I-am găsit filmului acesta un singur defect (poate voit): nu a reuşit să ma sensibilizeze în vreun fel (şi aici nu vorbesc de sensibilizarea vederii mele, care a fost dimpotrivă, agresată şi agasată şi afectată de tot acel arsenal de beculeţe, lumini şi culori - lucru fascinant de altfel, o experienţă vizuală unică), nu a reuşit să ma facă să empatizez cu vreun personaj: nici drama somnambulului continuu Oscar, nici cea a sorăsii, Linda, debusolata şi descentrata, lost in transaltion, care se aruncă în mrejele "întunecatului" Tokyo ca o...înecată. NU, nu am reuşit să rezonez cu dramele lor.

Cât despre violenţa sau pseudopornografia de care este Gaspar Noe acuzat am să susţin această estetică a grotescului blamată de toţi frustraţii citând câteva replici de-ale lui monsieur Tarntino într-un interviu apărut în TheTelegraph: I feel like a conductor and the audience's feelings are my instruments. I will be like, 'Laugh, laugh, now be horrified'. When someone does that to me I've had a good time at the movies.If a guy gets shot in the stomach and he's bleeding like a stuck pig then that's what I want to see — not a man with a stomach ache and a little red dot on his belly. That's why Thomas Edison created the motion picture camera — because violence is so good. It affects audiences in a big way. You know you're watching a movie. La argumentul: "de asta există atâta vilolenţă. ce se vede la televizor aia se întâmplă." se poate contrargumenta, însă în lipsa unui public avizat (căruia cei doi regizori mai sus menţionaţi se adresează, iar aici mă refer la iubitorii de cinema), unei culturi adecvate cu minime cunoştinţe de estetică sau cultura cinematografică, aceste contrargumente de genul celor date de T. sunt de prisos.

Revenind la Noe pot afirma un lucru. Nu sunt fan (ca şi în cazul lui Trier) însă nu-i pot refuza geniul artistic.

Dacă Iona a fost mai laconică, textele ei fiind ca niste funcţii sau formule cu vectori, eu voi fi puţin mai elaborată.

Negocieri cu părinţii (în cazul meu). Rămas bun, I pup zou, mama! Plecare cu trenu' din R. până în B. pe gratis (casa de bilete închisă). Controlorul a aruncat o ocheadă, s-a convins ca suntem fete serioase şi a plecat mai departe. Până dimineaţă am făcut scurt-circuit la vorbitoare cu dicuţii mai mult sau ami puţin metafizice, că deh se impune şi nu te poţi abţine ca la ora de filosofie.

Acolo (în mult controversata, blamata sau elogiata Vamă) era linişte. Cocalarii plecaseră (parţial), soarele era mai indulgent, cazarea mai ieftină. Să ne mutăm pe fast forward.

Sar peste detaliile de dincolo şi menţionez:

Primii simpatici au fost vecinii noştri localnici de peste drum care ne-au întâmpinat pe ritm de manele. După o zi întreagă de fraţii mei s-au potolit.
Prima experienţă a Ionei cu creveţi şi caracatiţa care a făcut cranţ şi a fost expulzată tacticos într-un şerveţel.
Am descoperit-o pe Mathilde, înveşmântată cu rochii de pânză, in şi mătase.
Lipoveanca roşcată cu păr lung, mâini subţiri şi degete firave, faţa pigmentată cu ochi verzi şi buze mici arcuite ne-a dat o lecţie de siguranţă şi încredere în sine printr-un singur lucru. În timp ce noi am stat o oră jumătate să ne decidem asupra unor accesorii din sârmă argintată făcute pe loc de un artist ambulant (pt care tot respectul), ea a apărut, a pus inelul pe deget, a plătit şi a plecat. Eu rar am mai întâlnit asemenea manifestări de decizie fulger.
Artistul ambulant de lângă avea expus un cercel verde tricotat pe care eu îl tot lăudam. Dacă-ţi place aşa de mult ţi-l dau gratis, zice el sincer. Vaaaai, dar nu pot, eu morlaistă. Atunci 10 lei. Eu nu am înţeles din prima dar cercelul nu avea pereche şi deci nu era o problemă oferta gratuităţii. În final nu m-am ales cu nimic.
La Stuf (acea mult bârfită discotecă de pe plajă) atmosfera a fost ok până pe la 2 :00, moment în care a apărut o turmă de wannabes şi să ne simţim bine people, etc. Pe ritmurile lui MC Hammer eu îmi zbenguiam picioarele făcand scheme. Din spate apare un neamţo-nenică beat turtă care-mi trânteşte în urechi un YOU'RE FROM THE MOOOVIIIEE. Neavând abilitatea fizică de a ridica dintr-o sprânceană am ridicat nedumerită din amundouă cu mesajul: YOU'RE STUPIIIID.

CONCLUZIE! E frumos acolo, e diferit fiindcă întâlneşti oameni diferiţi, simpatici de calitate (cu mici excepţii) spontan, inedit, discuţii, muzică bună, diversitate. Dacă eşti rasta ai reggae, dacă eţi nostalgic ai folk, eşti energic ai rock sau rapp, eşti mai comercial ai Stuf, eşti mâncău ai La Canapele, eşti familist ai...un lapsus, că am uitat cum se numeşte. Se face peşte pe grătar şi se citeşte pe uşa suspendată pe marginea dealului un hilar NU FORŢAŢI UŞA. Iar eu nu mai forţez nota cu topicuri kilometrice.

P.S. Acest articol va deveni off-topic întrucât blogul meu se va îndrepta către zona cinema-ului. Am avut nevoie de timp pt strângere de material.