Agora

Agora nu a fost vreun Gladiator sau vreun Ben Hur însă cu siguranţă a avut câteva elemente care îl ridică deasupra plutei şi îl poziţionează pe o listă cu must see-uri. Excepţionala Rachel Weiss cu o privire inteligentă, care nu îţi lasă drept la replică, se plimbă mereu frământată şi agitată, roasă de întrebări fără răspuns, printr-o poveste bine scrisă despre întelegerea adevărului, întelegerea proastă a adevărului şi neînţelegerea adevărului.

Hipatia (Rachel Weiss) veghind Pământul în Agora, r.Alejandro Amenabar, 2009

Ştiam povestea Hipatiei dintr-o carte pe care o terminasem de curând. Regizorul a găsit o variantă destul de soft a sfârşitului ei, deşi acesta a fost mult mai tragic decât cel din film. Însă aşa soft cum a fost scenei nu i-a lipsit forţa şi emoţia.

De asemenea cadrele megalitice din spaţiu contrastează cu delicatele close-up-uri ale actorilor foarte bine aleşi/culeşi. Ele dau importanţa cuvenită evenimentelor care au avut loc. Într-un univers nesfârşit undeva pe o planetă, într-o anumită parte a acesteia, lumea a început să se schimbe însă universal nu şi-a schimbat regulile. Mai mult decât atât acele cadre din spaţiu au demonstrat clar cât de mici suntem şi cât de importanţi ne credem.

Scena preferată e cea a devastării Bibliotecii din Alexandria (NU a devastării ei propriuzise ci a modului în care a fost filmată) camera rotindu-se lent la 180˚, cu pergamentele valoroase zburând dintr-o parte în alta şi cu zgomotul ignoranţilor pe fundal. E o scenă care doare.

CREZ POLITIC

Tom Wilkinson in Batman Begins, r. Chrsitopher Nolan, 2005

p.s. In caz că era cineva curios de motivaţiile "etice" ale boşilor.

Analogii accidentale

The machinist, r.Brad Anderson, 2004

Twelve monkeys, r.Terry Gilliam, 1995

Ordinea zilei: mă trezesc dintr-un pat Ikea, mă duc la baie mă spăl cu Dove (ca să-mi fie feţişoara fină şi moaaale). Nu mănânc fiindcă mă grăbesc. La colţ e un chioşc de duzină cu junk food..las' că mestec un Orbit pă drum ca să am dinţii albi şi respiraţia fresh, şi acum la muncă unde mă aşteaptă atmosfera de care menţionam imagistic mai sus. Când mă întorc acasă (asta după ce am dat pe fast forward toate imbecilităţile şi eforturile inutile din astă zi) mă trântesc pe saltea şi cu ochii în tavan ma gândesc lucid ca Jeffrey Goines (Brad Pitt) că suntem cu toţii nişte maimuţe conştiente de experimentul consumist, dar prea leneşe ca sa facă ceva. Ajungi să o iei rzna şi să nu mai ştii ce e cu tine, dacă ai vreun scop precis sau dacă ai avut de ce l-ai pierdut.

The machinist şi Twelve monkeys ne oferă două modele de victime în sensu ăsta:

• primul ajunge victimă a sistemului muncitoresc devalorizant pentru om unde statutul de robot este la putere. El este o maimuţă copleşită din cauza remuşcărilor pe care nici el nu şi le mai aduce aminte.
• cel de-al doilea este o victimă a timpului, a neputinţei de a scăpa din buclă (cum bine ştim şi ne-a fost comunicat înt-o manieră grotească, le temps detruit tout). El este maimuţa experimentală a celor care şi-au atribuit, neconsultându-se cu nimeni, rolul de “salvatori” ai civilizaţiei.

Nu vin cu soluţii. E improriu să vin cu soluţii când şi eu mă zbat în aceeaşi mocirlă căcăcioasă, legată de mâini şi de picioare. Şi eu sunt speriată ca toţi ceilalţi dar măcar haide să fim conştienţi.

Connections with Moby

Still from James Dean, r.Mark Rydell, 2001

Put me on the train, send me back to my home
Couldn’t live without you when I tried to roam
Put me by the window, let me see outside
Looking at the places where all my family died.

Iluzii sau fapte

King of the hill, r. Steven Soderberg, 1993

Adieu 2011. Bien venu 2012. Am speranțe în acest an, mai multe decât în cel precedent. Personal cred că voi avea un an zbuciumat, și că va fi zbuciumat nu numai la mine în curte ci și în afara ei. Cinematografic vorbind mi-am petrecut începutul de an zburând cu Batman deci aștept cu nerăbdare să-l văd rising, aștept cu nerăbdare Dark shadows, dar nu alea de pe 24 decembrie ci astea din mai ale lui Tim Burton, în fine aștept să văd dacă așteptările mele sunt satisfăcute (și alea rele și alea bune) sau dacă o să ma îndop cu produse culturale, evenimente sociale și năstușnicii politice SUPERFICIALE, amăgindu-mă ca mănânc găină la cuptor (vezi filmul de mai sus) când de fapt toate-s niște hamburgeri toxici.

Apocalipticul 2012

Emipire of the sun, r.Steven Spielberg, 1987

Acum ori 2011 a facut BOOM si facem loc unei noi curse cu un nou avion, ori dam crezare tuturor zvonurilor apocaliptice despre 2012 si inversam rolurile.

Lumea in 16 minute

Logorama from Marc Altshuler - Human Music on Vimeo.

A fost odată ca NICIODATĂ o planetă pe nume Pământ. Ca de obicei there's the good guy (Michelin), the bad guy(McDonald's), the cool guy (7UP), the romanian type guy (Pringles), the stupid guy (gălbejitul de la M&M), the clever guy (roşcovanul de la M&M), the clean guy(Mr.Muscle), the invisible guy (BIC), the hot chick (Esso), the D-l Goe boy (Haribo), the little -annoying- boy (Big Boy). Toţi ăştia mănâncă Apple, beau Coke si fumează Marlboro. Într-un final, cu toate ingredientele necesare pentru întocmirea unui action film în toata regula, un cutremur face sa intre la apa the virtual world (Windows), the virtual land (Disney), the virtual pleasure (Durex) si toate vitual-urile care mai erau pe acolo şi cu care suntem atat de familiarizati. End of the story.

Mulţumesc Alexandrei pentru astă recomandare (şi nu numai).