Gogoașa de celuloid

Ţara minunilor! Dar nu pentru că se întâmplă minuni ci pentru că te minunezi.

Ajung în gară. Frig!Tremură nădragii. Destinaţia: Roznov (în interes de "afaceri"; mai precis să-mi refac boletinul). Distanţa P.Neamţ-Roznov: 15 Km. În staţie un microbuz P.Neamţ-ROZNOV-Tazlău, un autobuz P.Neamţ-ROZNOV-Cândeşti şi un alt autobuz P.Neamţ-ROZNOV-P.Şoimului.
Mă îndrept congelată spre primul microbuz: La cât plecaţi? Acum! Urc: La Roznov. Neah!Nu se poate (şi face semn cu mâna spre portieră scârbit, enervat, plictisit) Ies. Ma îndrept spre celălat autobuz. Aştept să intre toată lumea. După un lung şir de elevi sastisiţi intru: Roznov. Aaaa!Nu!Nu! (ca şi cum l-aş fi agasat) Duceţi-vă la celălalt autobuz. Extraordinar!(freez-ată, nervoasă, uimită). Urc: Roznov. 4 lei. Îi dau 10. Uit să iau restul. Mi-l aduce şoferul. Pornim.

Analiză: M-am simţit ca un personaj caragialist ridicol plimbat de la un ghişeu la altul.
Care era de fapt problema? Distanţa până la Roznov e mai scurtă iar ei nu doreau să se ocupe UN loc cu o vită care nu merge la un abator mai îndepărtat. Eu am înţeles însă condamnabilă e atitudinea nu neapărat problema în sine deşi pe autobuz scrie clar şi maaare ROZNOV.